Actorul şi regizorul Dan Puric pledează pentru redescoperirea identităţii naţionale şi pentru refacerea legăturii fiecăruia dintre noi cu Dumnezeu. În perspectiva unei întâlniri cu Dan Puric, care va avea loc la Brăila, pe 30 iunie, vă prezentăm, în cele ce urmează, extrase din conferinţa cu întrebări, susţinută la Galaţi, pe 2 iunie, cu tema “Cine suntem”.
 

- Vorbiţi despre o “repoziţionare de tip creştin”. Cum să înţelegem acest lucru?
- Este clar că ne aflăm într-o zonă de inautentic. Am sărit dintr-o ţară sau mai bine zis dintr-un ghetou, care ne-a terminat printr-o doză de inautentic total, şi am intrat în altă perioadă marcată tot de inautentic, care ţi se infiltrează în doze homeopate, aproape zilnic. Şi-atunci este necesară această repoziţionare a noastră. Nu trebuie să ieşi cu sticle de benzină, acuma, nu, nici pomeneală! Este o repoziţionare de tip creştin, mărturisitoare. Pentru că nu este admisibil să vii la Biserică, să săruţi icoana şi când ieşi afară să fii un votangiu imbecil şi să săruţi pantofii unui prefect sau ai unui primar imbecil, sau ai unui conducător de stat sau parlamentar. Tu săruţi icoana. Tu eşti îndreptat spre bunul Dumnezeu. Această responsabilitate şi această măsură îţi indică şi omul politic. Când un neam întreg va avea această atitudine nu vor mai avea ce să facă.
- Ce înseamnă vocaţia identitară, pentru care pledaţi?
- În România, suferinţa poporului român se numeşte populaţia României. Poporul român este supus la maşina de vot a unei populaţii numeroase, imbecilizate. Poporul român îndură. Poporul român s-a retras în sine. De 20 de ani suntem într-o aşteptare. Şi-atunci m-am gândit la vocaţia identitară. În primul rând, credinţa, dragostea şi identitatea nu se discută – decât dacă se ajunge într-o stare critică, într-o stare limită. Vorba lui Paul Evdokimov: “Taina! Taina n-o trăieşti tu, te trăieşte ea pe tine”. Taina, de când ne naştem şi până când murim, ne trăieşte. Identitatea unui om este o taină. Identitatea unei familii este o taină. Identitatea unui cuplu de dragoste este o taină. D-apoi identitatea unui neam?
- Ce ne trebuie pentru a reuşi să refacem legătura identitară?
- Realizaţi că primul lucru pe care-l are creştinul este celălalt? Spunea Berdiaev: “Dacă am grijă de pâinea mea, e o treabă materială, dacă am grijă de pâinea celuilalt, e o treabă spirituală.“ Nu ne trebuie grija faţă de om – că am trăit-o. Nu ne trebuie nici drepturile omului. Ci ne trebuie dragostea faţă de aproapele – iar dragostea faţă de aproapele se face firesc, nedeclarativ şi, culmea, fără instinctul datoriei. Velimirovici, marele sfânt, zicea: “Datoria este mormântul dragostei”. Dacă aceşti oameni, care ne tot conduc, ar fi iubit poporul român firesc, lucrurile s-ar fi dezvoltat cu totul şi cu totul altfel. Îi acuz public de indiferenţă faţă de poporul român.
- Ce credeţi despre politica integrării?
- În Finlanda, absolvenţii de bacalaureat sunt duşi la cimitir ca să jure credinţă strămoşilor, că nimic nu se va întâmpla, care să le ponegrească memoria. Ce exerciţiu extraordinar! Nouă ni se schimbă manualele de istorie. Avem un învăţământ stupid, care degenerează – nu se mai pune problema de informaţie, nici măcar nu mai informează. Se taie această sinapsă a prezentului cu trecutul, cu memoria. Suntem într-un ghetou de muncă forţată pudrat european! Adică ceea ce se-ntâmplă acuma este foarte bine – ăsta este un lucru de cea mai mare ipocrizie! Ca “politica corectă” – politica este incorectă, este meschină în sine, este cinică în sine. Politica a fost corectă numai când a avut dimensiune creştină, când era Neagoe Basarab, când era Ştefan cel Mare, când avea dimensiune creştină, voievodală. Când a început Machiavelli politica, ştiţi foarte bine: scopul scuză mijloacele. Politica n-are cum să fie corectă!
- Ce este memoria?
- Singurul timp identitar este timpul liturgic, evident. Este timpul Bisericii: când te duci la Biserică şi aprinzi o lumânare, în clipa aia, într-o fracţiune de secundă, te-ai conectat la moşii şi strămoşii tăi, la memorie. Memoria nu înseamnă trecut. Memoria înseamnă prezenţa ta spre Dumnezeu, aşa cum Hristos nu înseamnă trecut – Hristos înseamnă prezent transfigurat. Dacă n-aş fi crezut în Hristos eu n-aş fi făcut în România ce am făcut prin arta mea. Crezând în ceea ce mi-a dat bunul Dumnezeu, am reuşit pe cont propriu, neajutat de nimeni. Nicolae Iorga spunea: odată cu tine, mai mor încă o dată toţi morţii tăi. Eu pot să spun: odată cu tine, mai trăiesc încă o dată toţi morţii tăi.
- Cum vom rezolva indiferenţa actuală faţă de istoria naţională?
- Există un pasaj în “Don Quijote”, când pe acest om în vârstă, care credea că este în perioada cavalerilor, au vrut să-l vindece. Hai să-l vindecăm, hai să facem ceva – ia, îmbracă-te tu în cavaler, în armură, şi simulează faptul că te baţi cu el, că altfel nu scăpăm de nebun. Un om tânăr s-a îmbrăcat în armură şi se bate cu Don Quijote, care, bătrân fiind, normal, cade de pe şa, iar ăla îi pune lancea la gât şi-i spune: “Recunoaşte că n-ai fost niciodată cavaler şi că nu vei mai fi niciodată”. Şi ăsta, săracu, zice: “Recunosc”. “Eşti un simplu Don Miguel” “Sunt un simplu Don Miguel” “Şi recunoaşte că n-o vei mai iubi niciodată pe Dulcineea” “Asta ... nu pot”.
Acuma, noi avem acum un sentiment de ură, de detestare, de umilinţă vizavi de noi – este foarte clar: şi-au atins scopul. Ca să te reîndrăgosteşti de poporul român trebuie să crezi în Dumnezeu. Crezând în Dumnezeu şi întorcându-te către memoria ta adevărată, veţi vedea ce popor uriaş suntem. Asta este tot! Un popor de o demnitate extraordinară. Ţara asta a rezistat uitându-se spre Dumnezeu. Aici este o forţă extraordinară: să te reîndrăgosteşti de poporul român!
 

• 10-06-2008 - Poezie şi prietenie
• 10-06-2008 - Pasiunea pentru teatru şi dans
• 10-06-2008 - Dan Puric despre „talibani”
• 10-06-2008 - Lecţia de şofat
• 10-06-2008 - Lansări de carte

Comentarii (5)